Ciorbă de cartofi cu afumătură

    Ingrediente

    – cinci bucăţi de coastă afumată

    – două cepe

    – doi morcovi

    – patru-cinci cartofi potriviţi

    – un ardei verde

    – cinci linguri de ulei

    – o jumătate de kg de zeamă de varză

    – două ouă

    – piper

    – sare

    – pătrunjel

    – apă

    Mod de preparare

    Ceapa şi ardeiul se curăţă şi se toacă mărunt iar morcovul se dă pe răzătoarea mare.

    Separat, se pune uleiul la încins, se adaugă ceapa, morcovul, ardeiul, afumătura şi piperul şi se lasă să se înăbuşească bine după care se adaugă apă şi se lasă să fiarbă.

    Când afumătura este aproape gata, se adaugă cartofii curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi. Când s-au fiert se pune zeama de varză se potriveşte cu sare şi se mai lasă circa 10 minute la fiert. Înainte de a da ciorba de pe foc, se dă focul mic, se bat ouăle cu puţină apă rece şi se amestecă încet în ciorbă în aşa fel încât să nu se coaguleze ci doar să tulbure ciorba.

    La final se pune pătrunjelul tocat, se opreşte focul şi se mai lasă cinci minute.

    Poftă bună!